MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MILOGÍ vb. a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a m****i. (A ~ pe la colțuri de stradă.)
milogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. milogeáscă
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă¹, probabil prin contaminare cu olog.
A SE MILOGÍ mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (față de cineva) implorând (pentru a obține ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerși. /Din milog
MILÓG ~oágă (~ógi, ~oáge) m. și f. 1) Persoană (infimă) care umblă cu cerșitul; cerșetor. 2) Persoană care se milogește pentru a obține ceva. 3) Persoană care are un beteșug; om calic. /Din milă
MILÓG s. v. cerșetor.
miloágă s. f., g.-d. art. miloágei; pl. miloáge
milóg s. m., pl. milógi