IRITÁT, -Ă, iritați, -te, adj. 1. Care se află în stare de enervare, de surescitare nervoasă, de mânie trecătoare; ațâțat, surescitat, enervat. 2. Care este inflamat, ușor congestionat. – V. irita.
IRITÁT adj. 1. v. inflamat. 2. v. enervat. 3. enervat, necăjit, v. nervos.
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /fr. irriter, lat. irritare
A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /fr. irriter, lat. irritare
IRITÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este ușor inflamat sau congestionat. 2) Care se află în stare de enervare. /v. a irita
IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / fr. irriter, it., lat. irritare].
IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. ( fr. /s’/irriter, lat. irritare)
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă