FONÉM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.
FONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcția de a deosebi învelișul sonor al cuvintelor și al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / fr. phonème, cf. gr. phonema].
FONÉM s. n. cea mai mică unitate fonică sau sonoră a unei limbi, având funcția de a alcătui și de a deosebi între ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia și aceluiași cuvânt. ( fr. phonème)
FONÉM s. v. sunet.
foném s. n., pl. fonéme
FONÉM ~e n. lingv. Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc între ele unitățile semnificative ale limbii (morfemele și lexemele). /fr. phoneme