EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.
EXALÁRE s.f. Acțiunea de a exala; exalație. [ exala].
EXALÁRE s. v. emanație.
exaláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exalării; pl. exalări
EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
A EXALÁ exál tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /fr. exhaler, lat. exhalare
EXALÁ vb. I. tr. A răspândi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p.i. exál și -lez. / fr. exhaler, cf. lat. exhalare].
EXALÁ vb. tr. a răspândi, a emana, a degaja vapori, mirosuri. ( fr. exhaler, lat. exhalare)
EXALÁ vb. v. emana.
exalá vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exálă