ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (la pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.
ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [ fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].
ERBIVÓR, -Ă I. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi. II. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale. ( fr. herbivore/s/)
ERBIVÓR adj. (rar) plantivor. (Animal ~.)
erbivór adj. m., pl. erbivóri; f. sg. erbivóră, pl. erbivóre
erbivór s. n., pl. erbivóre
ERBIVÓR ~e n. și adjectival 1) la pl. Ordin de mamifere care se hrănesc în special cu ierburi. 2) Animal din acest ordin. /fr. herbivore