DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Reu. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.
DEZMEȚÍ vb. v. dezmetici, reculege, regăsi, reveni, trezi.
dezmețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmețésc, imperf. 3 sg. dezmețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmețeáscă
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).
A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se d******a; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat
DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, d******a, destrăbăla, p******i, strica, vicia.
A se dezmeți ≠ a se îmbăta
dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe