CÂINÉSC, -EÁSCĂ, câinești, adj. 1. Care aparține câinilor, privitor la câini. ◊ (Pop.) Dinte câinesc = canin. 2. Fig. (Despre atitudinea, manifestările cuiva) Rău, dușmănos, hain; (despre vreme, situații, împrejurări) vrăjmaș omului, greu de suportat; aspru, câinos. – Câine + suf. -esc.
CÂINÉSC adj. v. aspru.
CÂINÉSC adj. v. aspru, canin, greu.
câinésc adj. m., f. câineáscă; pl. m. și f. câinéști
CÂINÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care este caracteristic pentru câini; propriu câinilor. 2) Care este greu de suportat. Frig ~. Viață ~ească. /câine + suf. ~esc
BOALĂ-CÂINEÁSCĂ s. v. ftizie, tebece, tuberculoză.
BURUIANĂ-CÂINEÁSCĂ s. v. trepădătoare.
IARBĂ-CÂINEÁSCĂ s. v. bucățel, iarba-câinelui, pir-de-țelină, pir gros.
LEMN-CÂINÉSC s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.
LEMN-CÂINÉSC s. v. crușân, salbă-moale, scoruș,vonicer.
SALATĂ CÂINEÁSCĂ s. v. zgrăbunțică.
lemn-câinésc (bot.) s. n.
cî́ĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.
cînésc (est) și cîĭ- (vest), -eáscă adj. De cîne [!], canin: neamu cînesc. Fig. Crud, hain: inimă cînească (ca a cîneluĭ față de dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Plin de suferință: muncă, răbdare cînească. Dințiĭ cîneștĭ, ceĭ între care se cuprund inciziviĭ și care-s maĭ ĭeșițĭ de cît ceĭ-lalțĭ.