COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune.
COMPÚS, -Ă adj. Format din mai multe elemente. ♦ (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare. // s.m. Substanță chimică obținută prin unirea mai multor elemente diferite. [ compune].
COMPÚS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență. II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinație (3). (compune)
COMPÚS adj., s. (CHIM.) 1. adj. combinat. (Substanță ~.) 2. s. v. combinație. 3. s. compus heterociclic = heterociclu.
compús adj. m., (chim.) s. m., pl. compúși; f. sg. compúsă, pl. compúse
compús (lingv.) s. n., pl. compúse
compús, -ă adj. Format din bucățĭ, în opoz. cu simplu. S. m. și n., pl. e. Gram. Cuvînt format din maĭ multe părțĭ: compușiĭ luĭ pun îs spun, răpun ș. a. Chim. Corp format din combinare: compușiĭ cărbuneluĭ. F. pl. Bot. O familie de plante ale căror florĭ formează unu saŭ maĭ multe rîndurĭ pe receptacul, ca tufănica, calonfiru, vetricea ș.a.
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din… 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune).
A COMPÚNE compún tranz. 1) (ansambluri, grupări, totalități etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcătui. 2) (opere artistice) A produce în urma unui efort susținut; a plăsmui; a crea; a realiza. /lat. componere
A SE COMPÚNE se compúne intranz. A fi format; a consta; a se alcătui. /lat. componere
COMPÚS1 ~să (~și, ~se) Care constă din mai multe elemente; format din mai multe părți componente. Frunză ~să. /v. a compune
COMPÚS2 ~și m. chim. Substanță rezultată din unirea a două sau a mai multor elemente chimice; combinație. ~și organici. ~și metalici. /v. a compune
COMPÚNE vb. III. tr. 1. A alcătui, a forma un întreg. ♦ refl. A consta, a fi alcătuit din… 2. A crea, a face o operă artistică (literară, muzicală etc.). [P.i. compún, perf.s. -usei, conj. -nă, part. -us. / lat. componere, cf. fr. composer].
COMPÚNE vb. I. tr. 1. a alcătui, a forma un întreg. 2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc. II. refl. a consta, a fi alcătuit din… (lat. componere)
COMPÚNE vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. alcătui. 4. v. culege. 5. a alcătui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcătui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)
A compune ≠ a descompune
compúne (compún, ús), vb. – 1. A forma, a alcătui un întreg. – 2. A crea, a scrie, a redacta o operă. Lat. componere (sec. XIX), cu sensurile fr. composer și cu conjug. rom. a pune. – Der. compunere, s. f.; compoziție, s. f., din fr. composition; compozitor, s. m., din fr. compositeur; compozant, s. n., din fr. composant; descompune, vb., format pe baza fr. dècomposer; descompunere, s. f.
compúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún; conj. prez. 3 sg. și pl. compúnă; ger. compunând
perféctul compús s. n. + adj.
compún, -pús, a -púne v. tr. (lat. com-póno, -pónere. V. pun). Formez un întreg din maĭ multe părțĭ. Produc, creez, inventez: a compune cîntece. Adun literele ca să formez cuvinte la tipar. (V. zețuĭesc). Mec. Formez rezultanta forțelor mecanice.