CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalia, fr. causal.
CAUZÁL, -Ă adj. De cauză, referitor la cauză. ◊ Propoziție cauzală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată cauza acțiunii din propoziția regentă sau dintr-o propoziție coordonată; conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pron. ca-u-. / fr. causal, cf. lat. causalis].
CAUZÁL, -Ă adj. 1. de cauză, referitor la cauză. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată săvârșirea acțiunii din regentă; conjucție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. 2. (log.) implicație ~ă = implicație care exprimă relația cauzală în propozițiile condiționale. ( fr. causal, lat. causalis)
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = a) propoziție coordonată care arată motivul pentru care se săvârșește sau se cere să se săvârșească acțiunea din propoziția cu care e coordonată; b) propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causalis (fr. causal).
cauzál adj. m. (sil. ca-u-), pl. cauzáli; f. sg. cauzálă, pl. cauzále
cauzál, -ă adj. (lat. causalis). Care arată un raport de la cauză la efect. Gram. Cauzativ, vorbind de conjuncțiunile care se întrebuințează ca să arate cauza lucruluĭ de care s´a vorbit, cum sînt: căcĭ, că, fiind-că, din cauză că.
CAUZÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de cauză; propriu cauzei. [Sil. ca-u-] /lat. causalis, fr. causal