COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ◊ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma.
COÁMĂ s. 1. v. creastă. 2. (CONSTR.) creastă, culme, (reg.) comană, coroană, laț, samară, slimnă. (ă acoperișului unei case.) 3. muchie. (~ la un zid.)
coámă (coáme), s. f. – 1. Păr lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Păr lung, plete. – 3. Creastă, culme. – 4. Creastă (de acoperiș). Mr., megl. coamă, istr. comę. Lat. cŏma (Pușcariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. încomat), adj. (cu coamă, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare să fi fost primul care a folosit vb. a încoma „a încununa cu plete” (nori ce trec încomînd cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafă a apărătorii de jug).
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coámă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏma, it. pv. vsp. pg. coma; vgr. kóme). Păru cel lung și gros de pe gîtu caluluĭ și leuluĭ. Poet. Păru omuluĭ. Coada cometeĭ. Culme de munte, de deal, de acoperiș (sleme).
COÁMĂ ~e f. 1) (la unele animale) Păr lung și aspru pe partea superioară a gâtului sau de-a lungul șirei spinării. 2) Părul lung și aspru al unui om. 3) Partea cea mai înaltă a unui deal sau munte; creastă; vârf; culme; spinare; creștet; pisc. 4) Linie de intersecție a versantelor unui acoperiș. 5) fig. Coroana deasă a unui copac. [Sil. coa-mă] /lat. coma
STEA CU COÁMĂ s. v. cometă, stea cu coadă.