BUNĂVÓIE s. f. (În loc. adv.) De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din inițiativă proprie; de la sine, singur. – Bună + voie.
BUNĂVOÍE f. : De ~ din proprie inițiativă; nesilit de nimeni; de la sine. [G.-D. bunăvoiei] /bună + voie
BUNĂVÓIE s. f. (În expr.) De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din inițiativă proprie; de la sine, singur. – Din bună + voie.
búnăvóie (veselie) s. f., art. bunăvóia, g.-d. art. bunăvóiei
bunăvóie (de ~) loc. adv.
bunăvóie s. f., art. bunăvóia, g.-d. art. bunăvóiei
bunăvóie s. f., g.-d. (rar) bunăvoi; pl. –