brucí, brucésc, vb. IV (reg.) a înțepa și împunge.
brúcă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu it. brocco, fr. boche. – Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa); brucer (var. brucelnic), s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga); brucoi, s. n. (agrafă); bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța); brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță).
brucésc v. tr. Lovesc c’un par saŭ c’un drug ca să rămîie o gaură în care să arunc sămînța. V. pitonog.