BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.
BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / fr. banjo cuv. american].
BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. ( amer., fr. banjo)
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.
banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri
BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /fr. banjo