BALAMÚC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.
BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).
BALAMÚC s. 1. v. ospiciu. 2. v. hărmălaie.
BALAMÚC s. v. dezordine, neorânduială, răvășeală, zăpăceală.
balamúc

(balamúcuri), s. n. – 1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55).
balamúc s. n., pl. balamúcuri
balamúc n., pl. urĭ (d. balmut, adică „locaș al dezordinii”. Unii cred c’ar veni din Malamuc, o localitate de lîngă Gherghița, unde era balamucu care apoi s’a mutat la Mărcuța, București). Spital de nebunĭ. Fig. Tărăboi, gălăgie, dezordine: ce înseamnă balamucu ăsta?
BALAMÚC

~uri n. 1) pop. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoțită de dezordine. /Din Malamuc n. pr.