ASUMÁRE, asumări, s. f. Acțiunea de a asuma și rezultatul ei. – V. asuma.
ASUMÁRE s.f. Acțiunea de a-și asuma și rezultatul ei; răspundere. [ asuma].
asumáre s. f., g. -d. art. asumării; pl. asumări
ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.
A ASUMÁ asúm tranz. A lua asupra sa. /fr. assumer, lat. assumare
ASUMÁ vb. I. tr. 1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru. 2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i. asúm, 3,6 -mă. / fr. assumer].
ASUMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. ( fr. assumer, lat. assumere)
ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere).
asumá vb., ind. prez. 1 sg. asúm, 3 sg. și pl. asúmă
asúm, a -á v. tr. (fr. assumer, d. lat. assúmere. V. consum). Ĭaŭ asupra mea, mă însărcinez cu: îmĭ asum răspunderea aptuluĭ.