ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic. A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A munci depunând mari eforturi; a osteni, a trudi. – Lat. assudare.
ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut, în realitate, (mai) nimic. A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A se obosi, a se osteni, a se trudi; p. ext. a munci. – Lat. assudare.
ASUDÁ vb. 1. v. transpira. 2. a se aburi. (Pereții ~.)
ASUDÁ vb. v. munci, obosi, osteni, trudi.
asudá (asúd, asudát), vb. – A năduși, a transpira. – Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Pușcariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR; cf. Rosetti, I, 163); reprezentanții romanici derivă de la lat. sudare. – Der. asud, s. n. (transpirație; pisică, Ononis hircina); asudător, adj. (sudorific); asudătură, s. f. (sudoare); asudoare, s. f. (Trans., sudoare).
asudá vb., ind. prez. 1 sg. asúd, 3 sg. și pl. asúdă
A ASUDÁ asúd intranz. 1) A elimina sudoare; a transpira. 2) (despre obiecte de sticlă, pereți etc.) A se acoperi cu aburi; a se aburi. 3) fig. A obosi muncind; a se trudi. /lat. assudare
2) asúd, a -á, v. intr. (lat. ex-súdo, -sudáre, it. sudare, pv. cat. pg. suar, fr. suer, sp. sudar. V. sud 4). Scot pin [!] poriĭ peliĭ [!], din pricina călduriĭ, o umoare ca apa. Mă aburesc: geamurile aŭ asudat. Fig. Mă trudesc: mult am asudat pîn´am reușit. V. tr. Fac să asude: mĭ-aĭ asudat calu.