ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ir.) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -ul-iu.
arzulíu, arzulíe, arzulíi, adj. (înv. și reg.) aprins, înfocat
arzulíu, (arzulíe), ad.j – Înflăcărat, aprins, focos. Tc. arzülü „dornic” (DAR; Pascu, Beiträge, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. După Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din același cuvînt tc., într-o formă redusă *arzü, care nu ni se pare clară, derivă arzoi (var. arzui), adj. (aprins, înflăcărat, pasionat), pe care DAR îl derivă direct din a arde.
arzúĭ, -úĭe și arzulíŭ, -íe adj., pl. f. ca m. (turc. arzülü, pofticios). Fam. Arzător, vioĭ, plin de foc: ochĭ arzuĭ. Est. (supt infl. luĭ arz 2). Arzător, care te frige (Cr.).