ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium.
ARTIFÍCIU s.n. 1. Mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate, procedeu meșteșugit. ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (La pl.) Compoziție de materii ușor inflamabile, care prin aprindere produc efecte luminescente variate. [Pron. -ciu. / it. artificio, lat. artificium ars – artă, facere – a face, cf. fr. artifice].
ARTIFÍCIU s. n. 1. mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate. ~ de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (pl.) amestec de materii ușor inflamabile, care produc efecte de lumină și culori. ( lat. artificium, după fr. artifice)
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă decât cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile care, aruncate în aer, iau foc ușor, producând efecte variate de lumină și culori. Sârmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil care, aprins, aruncă mici scântei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).
ARTIFÍCIU s. v. subterfugiu.
artifíciu s. n. [-ciu pron. –ciu], pl. artifícii, art. artifíciile (sil. -ci-i-)
artifíciŭ n. (lat. artificium, d. ars, ártis, artă, și facere, a face; fr. artifice). Artă, meșteșug, înșelăciune: fără nicĭ un artificiŭ, a umbla cu artificiĭ. Substanțe inflamabile combinate care se aprind noaptea și se înalță în aer p. a produce efecte de lumină saŭ cu semnale de războĭ. Fig. Foc de artificiĭ, manopere pompoase p. a înșela. – Vulg. artifiție f. (probabil de la Rușĭ).
ARTIFÍCIU ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substanțe chimice (colorate) și carburanți, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasă sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /fr. artifice, lat. artificium