ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.
ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].
ARTICULÁȚIE s. f. 1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase. 2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax. 3. mod de a pronunța un sunet. ( fr. articulation, lat. articulatio)
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură (mobilă) între două sau mai multe oase, prin intermediul ligamentelor; încheietură; locul acestei legături. Legătură între mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau al unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Fr. articulation (lat. lit. articulatio, -onis).
ARTICULÁȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. (ANAT.) încheietură, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamale (pl.). (~iile omului.) 3. (ANAT.) articulație semimobilă v. amfiartroză.
articuláție s. f. (sil. -ți-e), art. articuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (sil. -ți-i-)
ARTICULÁȚIE ~i f. 1) Legătură mobilă între două sau mai multe oase și locul acestei legături; încheietură. 2) tehn. Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite mișcare relativă a acestora. 3) lingv. Mod de pronunțare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulației] /fr. articulation, lat. articulatio, ~onis
articulațiúne f. (lat. articulátio, -ónis). Încheĭetură, juncțiune de oase. Pronunțare. – Și -áție.