AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s’arroger, lat. arrogare.
AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine].
AROGÁ vb. refl. a-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. ( fr. /s’/arroger, lat. arrogare)
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. – Fr. s’arroger (lat. lit. arrogare).
arogá vb., ind. prez. 1 sg. aróg, 3 sg. și pl. arógă
A AROGÁ aróg tranz. (drepturi, calități) A-și atribui cu de la sine putere. /fr. (s’)arroger, lat. arrogare
aróg, a -á v. tr. (lat. ár-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conj. ca ab-rog). Îmĭ însușesc, apuc pe nedrept: șĭ-aŭ arogat puterĭ extreme.