ARMÁTĂ, armate s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata.
ARMÁTĂ s.f. 1. Totalitatea unităților militare și a serviciilor lor dintr-un stat; oaste. Mare unitate militară formată din mai multe corpuri de armată și din unități din diferite arme. 2. (Fig.) Mare colectivitate de oameni (acționând pentru un scop comun); masă. Mulțime; ceată; șir. [După it. armata, fr. armée].
ARMÁTĂ s. f. 1. totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste. ◊ serviciu militar. ◊ mare unitate operativă formată din mai multe unități de arme întrunite. 2. (fig.) mare colectivitate de oameni; mulțime, ceată. ( it. armata)
ARMÁTĂ, armate s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste. ◊ Expr. A face armata = a executa serviciul militar. Mare unitate militară compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme. 2. Fig. Colectivitate acționând în vederea unui scop comun. Armata păcii. ◊ Armata (industrială) de rezervă = (în orânduirea capitalistă) populație muncitorească rămasă fără lucru din pricina anarhiei modului de producție. Mulțime, ceată; cârd, șir. – It. armata.
ARMÁTĂ s. (MIL.) 1. oaste, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ dușmană.) 2. militărie, (înv. și pop.) ostășie, (reg.) miliție, (Transilv.) cătănie, (înv.) voinicie. (Merge la ~.) 3. militărie, stagiu, serviciu militar, (pop. și fam.) cătănie, (înv.) oștenie, soldăție. (Își face ~ la…)
ARMÁTĂ s. v. grămadă, mulțime.
armátă s. f., pl. armáte
armátă f., pl. e (fr. armée, it. armata). Oaste, oștire, trupele armate ale uneĭ țărĭ maĭ ales cele de uscat. A face armata, a face serviciu militar. Fig. Mare mulțime: o armată de muncitorĭ. – În Munt. sec 18 armadă (ngr. armáda) armată, flotă. În Trans. pop. armádă, -ádie și -áde, pl. ezĭ (ung. ármádia). Și la N. Cost. -ádie. V. harmată.
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. 2. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
ARMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre conflicte militare) Care se efectuează cu armele; însoțit de acțiuni militare. ◊ Forță (sau putere) ~tă armată. 2) Care este prevăzut cu armătură. ◊ Beton ~ beton în masa căruia se integrează bare de oțel, care îi dau o mai mare rezistență. /v. a arma
ARMÁTĂ ~e f. 1) Totalitate a forțelor militare ale unui stat; oaste; oștire. ◊ A face ~a a executa serviciul militar. 2) Formație militară operativă alcătuită din mai multe unități tactice. 3) Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. 4) pop. Mulțime de indivizi; grămadă. [G.-D. armatei] /it. armàta
ARMÁT, -Ă adj. 1. înarmat. ◊ (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos. 2. forțe ĕ = ansamblul mijloacelor militare ale unei țări. ◊ (despre un conflict) însoțit de acțiuni militare. 3. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere. 4. (despre beton) prevăzut cu o armătură. ( fr. armé)
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. 2. Prevăzut cu armătură. Beton armat. – V. arma.
ARMÁT adj. (MIL.) militar. (Conflict ~.)
armát adj. m., pl. armáți; f. sg. armátă, pl. armáte
generál de armátă s. m. + prep. + s. f., pl. generáli de armátă
armát, -ă adj. (lat. armatus). Cu arme: om armat. (După fr. armé). Învălit [!] cu o placă metalică la un condensator electric.