ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.
ARGUMENTÁRE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [ argumenta].
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.
ARGUMENTÁRE s. v. demonstrare.
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
A ARGUMENTÁ ~éz intranz. A dovedi prin argumente. /lat. argumentari, fr. argumenter
ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].
ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. ( fr. argumenter, lat. argumentari)
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).
ARGUMENTÁ vb. v. demonstra.
argumentá vb., ind. prez. 1 sg. argumentéz, 3 sg. și pl. argumenteáză
argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.
argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.
APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.