APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.
APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p.i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].
APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). ( fr. approprier, lat. appropriare)
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).
APROPRIÁ vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)
APROPRIÁ vb. v. adapta, potrivi.
apropriá (a face propriu) vb. (sil. -pro-pri-a), ind. prez. 1 sg. apropriéz, 3 sg. și pl.apropriáză, 1 pl. apropriém (sil. -pri-em); ger. apropriínd (sil. -pri-ind)
A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /fr. approprier, lat. appropiare
apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.