APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
APOSTRÓF s.n. Semn ortografic în formă de virgulă (‘), care marchează absența accidentală a unor sunete sau litere. [Pl. -uri. / fr. apostrophe, cf. lat. apostrophus, gr. apostrophos].
APOSTRÓF s. n. semn ortografic în formă de virgulă (’) care marchează absența accidentală a unor sunete ori silabe. ( fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a unui cuvânt, pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).
apostróf (-oáfe), s. n. – Semn ortografic în fomă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. – Var. apostrofă. – Apostrofă, s. f. (apostrofare, mustrare). Gr. ἀποστροφή (sec. XVII, Gáldi 151); și modern din fr. apostrophe. – Der. apostrofa, vb., din fr.
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri
apóstrof n., pl. e (vgr. apóstrophos, f.). Gram. Semnu omiteriĭ (eliziuniĭ) uneĭ vocale saŭ și a uneĭ silabe, ca: n’ am, n’ aș, dom’le îld. nu am, nu aș, domnule. – Ob. (dar nu maĭ bine) -óf (după fr.), pl. urĭ și oafe. – Fu inventat de un erudit necunoscut la 1533 și întrebuințat întîĭa oară de tipografu Ludovic Meignet din Lyon.
APOSTRÓF ~uri n. Semn ortografic, în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală a unui sunet. [Sil. -pos-trof] /fr. apostrophe, lat. apostrophus