APOLOGÉTICĂ f. Ramură a teologiei, care are ca obiect apărarea religiei creștine. [G.-D. apologeticii] /fr. apologétique, lat. apologeticus
APOLOGÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teologiei care are ca scop justificarea religiei creștine și care se ocupă cu respingerea atacurilor îndreptate împotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apără, se justifică sau se înfrumusețează în mod neîntemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologétique, it. apologetica].
APOLOGÉTICĂ s. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau justificare neîntemeiată a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine. – Fr. apologétique.
apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.
APOLOGÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /fr. apologétique, lat. apologeticus
APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].
APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. ( fr. apologétique)
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.
APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. sg. apologétică, pl. apologétice
apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.