APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalípsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.
APOCALÍPS n. Una dintre cărțile Noului Testament, conținând prorociri despre sfârșitul lumii și judecata de apoi. /gr., lat. apocalypsis, fr. apocalypse
APOCALÍPS s. n. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină. ◊ scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii. ( fr. apocalypse, gr. apokalypsis)
APOCALÍPS s. n. Scriere cu caracter profetic care face parte din Noul Testament și în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; viziune fantastică a sfârșitului lumii, în concepția religiei creștine. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. [Var.: apocalípsă s. f.] – Fr. apocalypse (lat. lit. apocalypsis).
apocalíps / apocalípsă (sfârșitul lumii) s. n. / s. f.
apocalíps (-se), s. n. – Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfîrșitul lumii. – Var. apocalipsă, apocalipsis (înv.) Ngr. ἀποϰάλυφις și modern din fr. apocalypse. – Der. (din fr.) apocaliptic, adj.
apocalíps (viziune fantastică a sfârșitului lumii) s. n.
apocalíps n., pl. urĭ (ngr. și vgr. apokálypsis, revelațiune, d. apo-kalýpto, revelez, descoper [!]. V. colibă, eŭcalipt). O carte simbolică și mistică a nouluĭ testament care cuprinde revelațiunile făcute sfîntuluĭ Ion Evanghelistu în insula Patmos. Carte tot de acest fel, în general apocrifă: apocalipsu apostoluluĭ Pavel. – Ca neol., e maĭ bine -psă, f., pl. e (ca și sintaxă, teză ș. a.).