APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. 1. Înclinat, plecat. 2. Fig. Cu dispoziție firească spre ceva; înclinat. – V. apleca.
APLECÁT adj. 1. curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 2. v. povârnit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovâi. (O casă ~.) 3. v. înclinat. 4. v. adus.
APLECÁT s. (MED.) indigestie, (pop.) plecate (pl.), (reg.) îndesoare, (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) ciumurluială.
aplecat, -ă adj. Fig. Pornit, aplicat: om aplecat la răŭ, la muzică. Vechĭ. Înțărcat. Aplecate s. n. pl. Plecate, turburare de stomah [!], greață (din pricina mîncăriĭ).
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.
A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /lat. applicare
A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependență totală față de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mâncării). /lat. applicare
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mâncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.
APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)
APLECÁ vb. v. alăpta.
A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta
A se apleca ≠ a se dezdoi
aplecá (apléc, aplecát), vb. – 1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).
aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. și pl. apleácă
apléc, a -á v. tr. (lat. ápplico, -áre. – Aplec, apleacă. V. aplic, plec). Plec, înclin, mișc spre o parte un lucru vertical: îmĭ aplec capu la dreapta, aplec o prăjină pe care o țin în mînă. Alipesc la pept [!] un prunc ca să-l alăptez: copilu, pînă nu plînge, nu-l apleacă mama (Prov.) Fig. A-țĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva, a-l asculta la nevoĭe, a-l ajuta. V. refl. Mă plec, mă înclin ca să rîdic [!] ceva orĭ în semn de salut. Se apleacă ziŭa, se apropie de seară. A ți se apleca, a ți se strica stomahu [!] de mîncare, a ți se face greață, a te cĭumurlui, a-țĭ veni să verșĭ (și decĭ a te înclina).