ANTICHITÁTE, (2) antichități, s. f. 1. Epocă a civilizației vechi, în special a celei greco-romane; vechime. 2. (Mai ales la pl.) Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitáte s. f.] – Din fr. antiquité, lat. antiquitas, -atis.
ANTICHITÁTE s.f. 1. Epocă îndepărtată a istoriei în care s-au dezvoltat vechile civilizații, în special cele greco-romane. Vechime. 2. Obiect, monument vechi rămas dintr-o epocă istorică îndepărtată. [Var. anticvitate s.f. / cf. fr. antiquité, it. antichità, lat. antiquitas].
ANTICHITÁTE s. f. 1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații. ◊ vechime. 2. (pl.) obiecte ale vieții materiale (vase, medalii, arme etc.) păstrate din antichitate (1), sau vechi și valoroase. ( fr. antiquité, lat. antiquitas)
ANTICHITÁTE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special a celei greco-romane. Vechime. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitáte s. f.] – Fr. antiquité (lat. lit. antiquitas, -atis).
antichitáte (obiect) s. f., g.-d. art. antichitắții; pl. antichitắți
ANTICHITÁTE s. vechime, (înv.) străvechime, vechie. (Vestigii din ~.)
antichitáte s. f., g.-d. art. antichității; (obiecte) pl. antichități
antichitáte f. (lat. antíquitas, -átis). Mare vechime. Ceĭ vechĭ: toată antichitatea credea asta. Statuă, medalie, monument antic: antichitățile Romeĭ. – Fals anticitate.
ANTICHITÁTE ~ăți f. 1) la sing. Epocă a vechilor civilizații, în special a celei greco-romane. 2) la pl. Obiecte antice. Muzeu de ~ăți. [G.-D. antichității] /fr. antiquité, lat. antiquitas, ~atis
Antichitátea (epoca) s. f., g.-d. Antichitắții