ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români. Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: anteréu s. n.] – Din tc. anteri.
ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși. Haină lungă pe care o purtau boierii români. Haină lungă purtată în trecut de lăutari. [Var.: anteréu s. n.] – Tc. anteri.
ANTERÍU s. reverendă, sutană, (Ban. și Transilv.) mintie, (înv.) libadea. (~ preoțesc.)
anteríu (anteríe), s. n. – Caftan, în trecut haină fastuoasă bărbătească. La început era tipică pentru boieri sau domni; apoi a ajuns comună printre țărani. Astăzi desemnează numai hainele lungi preoțești. – Mr. antiriu, megl. antiriĭa. Tc. anteri, din arab. ‘antarῑ (Șeineanu, II, 20; Meyer 11; Lokotsch 84); cf. ngr. ἀντερί sau ἀντερίον „haină lungă preoțească”, alb. anderi, bg., sb. anterija.
anteríu s. n., art. anteríul; pl. anteríe, art. anteríele
anteríŭ n., pl. ie (turc. anteri, pop. antari, după numele poetuluĭ arabic Antar [sec. 6], care purta asemenea haĭnă). O haĭnă lungă și supțire [!] pe care o purtaŭ boĭeriĭ pe supt gĭubea, ĭar astăzĭ numaĭ preuțiĭ [!]. Munt. la șes (antiriŭ). Zăbun femeĭesc lung pînă maĭ jos de genunchĭ. Vestă bărbătească cu mînicĭ. – În est anteréŭ, pl. eĭe, care azĭ înseamnă „haĭnă scurtă de șiac supțire ornată cu săradurĭ”.
ANTERÍU ~e n. 1) Haină lungă preoțească, încheiată cu nasturi de sus până jos. 2) Haină lungă boierească. 3) Haină lungă, purtată, în trecut, de lăutari. /turc. anteri