ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. Care se află în antagonism (unul față de altul); antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = contradicție antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonista.
ANTAGONÍST, -Ă adj. Care este opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonic. ◊ Contradicție antagonistă = tip de contradicție specific orânduirilor bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, constând în opoziția de interese fundamentale dintre clasele orânduirii respective (sau uneori, în sânul clasei dominante, dintre anumite grupe și fracțiuni ale ei). [ fr. antagoniste, cf. rus. antagonist, lat. antagonista gr. anti – contra, agon – luptă].
ANTAGONÍST, -Ă I. adj. antagonic. II. adj., s. n. (substanță, agent, mușchi) care împiedică efectele agonistului2 (II). ( fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)
ANTAGONÍST, -Ă, antagoniști, -ste, adj. În antagonism (unul față de altul). – Fr. antagoniste (lat. lit. antagonista).
ANTAGONÍST adj. antagonic, opus, potrivnic. (Interese ~.)
Antagonist ≠ neantagonist
antagoníst adj. m., pl. antagoníști; f. sg. antagonístă, pl. antagoníste
antagoníst, -ă s. și adj. (antagonistés, d. anti-, contra, și agonistés, luptător). Adversar. Care lucrează în sens opus: mușchĭ antagoniștĭ.
ANTAGONÍST ~stă (~ști, ~ste) 1) Care ține de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care acționează în sens opus. Mușchi ~ști. /fr. antagoniste, lat. antagonista, antagonistus