ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.
ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / fr. ensemble].
ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. ( fr. ensemble)
ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținând aceluiași domeniu; totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. 2. Colectiv de artiști. – Fr. ensemble.
ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámblúri / (tehn.) ansámble
ANSÁMBLU s. 1. întreg, tot. (Un ~ unitar.) 2. totalitate. (Aceste elemente alcătuiesc un ~.) 3. v. sistem. 4. colectiv, formație, trupă. (~ artistic.) 5. ansamblu statistic v. colectivitate statistică.
ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámbluri
ansámblu n., pl. urĭ (fr. ensemble). Muz. Bucățĭ cîntate împreună: un frumos ansamblu. Fig. Acord, unitate de execuțiune: a lucra în ansamblu. V. totalitate.
ANSÁMBLU ~ri n. 1) Unitate rezultată din suma părților componente; tot unitar; totalitate. ~ de măsuri. ◊ În ~ în general; în mare. 2) Colectiv artistic. ~ de estradă. /fr. ensemble