ANOMALÍE, anomalii, s. f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obișnuită; p. ext. ceea ce constituie un defect. – Din fr. anomalie.
ANOMALÍE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. Defect grav, meteahnă, beteșug. [Gen. -iei. / cf. fr. anomalie, it. anomalia, lat., gr. anomalia].
ANOMALÍE s. f. abatere de la normă, de la regulă; defect grav, meteahnă. ( fr. anomalie, lat., gr. anomalia)
ANOMALÍE, anomalii, s. f. Abatere de la normă, deviere de la regula obișnuită; p. ext. defect (grav), meteahnă. – Fr. anomalie ( gr.).
ANOMALÍE s. 1. v. abatere. 2. cusur, defect, (pop.) meteahnă. (~ congenitală.)
anomalíe s. f., art. anomalía, g.-d. art. anomalíei; pl. anomalíi, art. anomalíile
anomalíe f. (vgr. anomalia). Neregularitate (maĭ ales în gramatică). Șt. nat. Monstruozitate.
ANOMALÍE ~i f. Abatere de la regula obișnuită: deviere de la starea normală. [G.-D. anomaliei] /fr. anomalie
ANOMALÍE (‹ fr., lat.) s. f. Abatere de la normal, de la regulă; spec., abatere de la caracterul normal al contrucției sau formei unui organ, a unei părți a corpului sau a întregului organism; (în sens larg) malformație congenitală. A. de temperatură = abatere a temperaturii medii a unui punct față de valorile medii multianuale. A. geochimică = deviație a conținutului în elemente chimice al unei porțiuni de teren față de fondul general al regiunii sau al scoarței terestre. A. geofizică = deviație a caracteristicilor geofizice, evidențiață prin măsurători pe o anumită suprafață, în raport cu fondul general al regiunii sau scoarței Pămîntului. A. magnetică = deviație a cîmpului magnetic al Pămîntului de la valorile normale. Poate fi: continentală (supr. 10-100.000 km²; ex. a.m. din Siberia de Est), regională (1-10 km²) și locală, datorată prezenței zăcămintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.