ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.
ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [ lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].
ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. ( fr. anachorète, lat. anachoreta)
ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta).
ANAHORÉT s. v. pustnic.
anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr.
anahorét s. m., pl. anahoréți
anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit.