AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.
AMBULATÓRIU, -IE adj. Care umblă, merge; fără loc stabil, mișcător. (zool.; despre organe) Care servește la mers. (despre tratamente) Care nu necesită spitalizare. // s.n. Dispensar pentru consultații și tratamente medicale. [Var. ambulator, -oare adj. / lat. ambulatorius, cf. fr. ambulatoire].
AMBULATÓRIU, -IE I. adj. care umblă, merge; fără loc stabil. ◊ (zool.; despre organe) care servește la mers. ◊ (despre tratamente) care nu necesită spitalizare. II. s. n. dispensar. ( fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)
AMBULATÓRIU², -IE, ambulatorii, adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius).
AMBULATÓRIU¹, ambulatorii, s. n. Dispensar unde se dau consultații și se fac tratamente medicale. – Fr. ambulatoire (lat. lit. ambulatorius).
ambulatóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. sg. ambulatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. ambulatórii
ambulatóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (sil. -ri-i-)
ambulatóriŭ, -ie adj. (lat. ambulatorius). Care n’ are sediŭ fix: adunare ambulatorie. Adv. Bolnavĭ tratațĭ ambulatoriŭ, bolnavĭ ambulanțĭ tratațĭ la spital.
AMBULATÓRIU¹ ~e (~i) Care nu necesită spitalizare. Tratament ~. /lat. ambulatorius, fr. ambulatorie
AMBULATÓRIU² ~i n. 1) Instituție medicală care acordă asistență bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire în care se află această instituție. /lat. ambulatorius, fr. ambulatoire