ÁMBITUS subst. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
ÁMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl. -suri. / germ. Ambitus, cf. lat. ambitus].
ÁMBITUS s. n. 1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2). 2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților). ( germ. Ambitus, lat. ambitus)
ÁMBITUS s. (MUZ.) diapazon, întindere, registru.
ámbitus s. n., ámbitusuri