AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. (Livr.) Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizáre s. f., g.-d. art. ambiguizării; pl. ambiguizări
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza.
A AMBIGUIZÁ ~éz tranz. A face să devină ambiguu. /ambiguu + suf. ~iza
AMBIGUIZÁ vb. tr. a da un caracter ambiguu. ( ambiguu + -iza)
ambiguizá vb. (sil. -gu-i-), ind. prez. 1 sg. ambiguizéz, 3 sg. și pl. ambiguizeáză