AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți.
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți (1).
amănunțíre s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
AMĂNUNȚÍ, amănunțésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.
A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.
AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.
amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă
amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.