AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.
AMALGAMÁ vb. I. tr. 1. (Chim.) A face un aliaj de mercur. A extrage cu ajutorul mercurului aurul și argintul din minereuri. 2. (Fig.) A amesteca, a aduna la un loc elemente eterogene, disparate. [ fr. amalgamer].
AMALGAMÁ vb. tr. 1. a face un amalgam (1). ◊ a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri. 2. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene. ( fr. amalgamer)
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal. 2. Fig. A amesteca elemente disparate. – Fr. amalgamer.
amalgamá vb., ind. prez. 1 sg. amalgaméz, 3 sg. și pl. amalgameáză
A AMALGAMÁ ~éz tranz. 1) (mercur) A alia cu metale, pentru a obține un amalgam. 2) (elemente eterogene) A combina, formând un amestec. /fr. amalgamer
amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.
amalgaméz v. tr. (fr. amalgamer). Amestec mercuru cu un metal. Fig. Amestec lucrurĭ nepotrivite.