ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération.
ALTERÁȚIE s.f. (Rar) Alterare. (Muz.) Ridicare sau coborâre a unui sunet sau a unui acord cu ajutorul unor semne convenționale; (p. ext.) Semn convențional care indică acest acord. [Gen. -iei, var. alterațiune s.f. / cf. fr. altération].
ALTERÁȚIE s. f. (muz.) modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali. ( fr. altération, lat. alteratio)
ALTERÁȚIE s. (MUZ.) 1. accident. 2. alterație mixtă v. becar.
alteráție s. f. (sil. -ți-e), art. alteráția (sil. -ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (sil. -ți-i-)
ALTERÁȚIE ~i f. 1) v. A ALTERA și A SE ALTERA. 2) muz. Modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali. [G.-D. alterației] /fr. altération
alterațiúne f. (mlat. alterátio, -ónis). Schimbare în răŭ: alterarea sănătățiĭ. Schimbarea fețeĭ orĭ a vociĭ din cauza emoțiuniĭ. – Și -áție și -áre.