ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.
ACOLÍT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [ fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].
ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. ( fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)
ACOLÍT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.
ACOLÍT s. v. discipol.
acolít s. m., pl. acolíți
ACOLÍT ~ți m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /fr. acolyte