ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Manifestare a aprobării sau a entuziasmului față de cineva sau de ceva, prin urale sau prin aplauze; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
ACLAMÁȚIE s.f. Exclamație de aprobare entuziastă față de cineva sau de ceva; ovație. [Gen. -iei. Var. aclamațiune s.f. / cf. fr. acclamation, it. acclamazione, lat. acclamatio].
ACLAMÁȚIE s. f. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații. ( fr. acclamation, lat. acclamatio)
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. Manifestare a aprobării sau a entuziasmului, prin urale sau aplauze; ovație. – Fr. acclamation (lat. lit. acclamatio, -onis).
Aclamație ≠ huiduială
aclamáție s. f. (sil. -cla-, -ți-e), art. aclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (sil. -ți-i-)
ACLAMÁȚIE ~i f. Manifestare publică entuziastă a admirației însoțită de strigăte de aprobare; ovație. [G.-D. aclamației; Sil. a-cla-ma-ți-e] /fr. acclamation, lat. acclamatio, ~onis
ACLAMÁȚII s. pl. osanale (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat.
aclamațiúne f. (lat. ac-clamátio, -ónis). Acțiunea de a aclama, strigăt de aprobare unánimă. Mod de a vota fără scrutin în adunărĭ: lege votată pin [!] aclamațiunĭ. – Și -áție și -áre.