ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.
ACCENTUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / accentua].
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-]
ACCENTUÁRE s. 1. accentuație. (O ~ corectă a cuvintelor.) 2. evidențiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)
accentuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuării (sil. -tu-ă-); pl. accentuări
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.
A ACCENTUÁ ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /fr. accentuer
A SE ACCENTUÁ se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /fr. accentuer
ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / fr. accentuer].
ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. ( fr. accentuer)
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.
ACCENTUÁ vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.
accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. și pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)
accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu [!]. Variez vocea. Fig. Scot în relief.