ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.
ABSOLUTIZÁRE s.f. Acțiunea de a absolutiza. [ absolutiza].
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.
A ABSOLUTIZÁ ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza
ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparține și a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].
absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. ( fr. absolutiser)
absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. și pl. absolutizeáză