ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș.
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) fără nici un rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă] – Din tc. abraș.
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără nici un rezultat; neizbutit. ♢ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Tc. abraș.
abráș (abráșe), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereușit. – 3. Violent, nărăvaș. – Mr. abrașeu (impertinent). Tc. (arab.) abraș (Șeineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, „stropit, pătat”.
abráș adj. m. (sil. -braș), pl. abráși; f. sg. abráșă, pl. abráșe
abráș (est) și ĭabráș (vest), -ă adj. (turc. abraș, d. ar. ebreș, breaz, adică „însemnat, suspect”). Pătat pe supt pîntece orĭ pe supt coadă, și decĭ urît: cal abraș. Azi. Fig. Răŭ, veninos, afurisit: om abraș. Adv. S’ a purtat abraș