ABILITÁTE, abilități, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr.habilité, lat. habilitas, -atis.
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.
ABILITÁTE s.f. Calitatea de a fi abil; îndemânare, iscusință; pricepere, dibăcie. (La pl.) Șmecherii. [Cf. fr. habileté, lat. habilitas].
abilitáte s.f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. ( fr. habilité, lat. habilitas)
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere. (La pl.) Șmecherii. – Fr. habilité (lat. lit. habilitas, -atis).
ABILITÁTE s. v. îndemânare.
ABILITÁTE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.
Abilitate ≠ inabilitate, stângăcie
abilitáte s. f., g.-d. art. abilității; (șmecherii) pl. abilități
abilitáte f. (lat. habilitas, -átis). Calitatea de a fi abil. Jur. Aptitudine legală: abilitate de a moșteni.
ABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe. [G.-D. abilității] /fr. habilité, lat. habilitas, ~atis
abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte