Te duci, iubită scumpă, în ţărmuri depărtate,
Lăsând frumoasa ţară, surori, prietini, frate,
Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin!
În ora de pornire, cu toţii împreună
Doresc l-a tale pasuri călătorie bună,
Pe-o cale înflorită şi sub un cer senin.
Mergi dar fără mâhnire, te du şi fii voioasă,
Căci îngerul iubirii şi inima-mi duioasă
Te vor urma oriunde cu tainicul lor zbor;
Şi cât vei fi departe, ca mine te gândeşte,
Că tu eşti a mea viaţă, că soarta ne iubeşte,
Că cerul ne păstrează ferice viitor.
Gândeşte că în lume nimic nu e mai mare,
Mai gingaş, mai puternic, mai sfânt, mai cu-nfocare,
Decât simţirea vie ce tu mi-ai însuflat.
Că orice fericire, că orice dulce bine
Din ochii tăi de rază, îmi vine de la tine,
Precum lumina vine din cerul înălţat.
Oriunde tu vei merge, iubită, ţi-adu aminte
De-a noastre ore pline de dragoste fierbinte,
Comori nepreţuite de scumpe dezmierdări;
De-acele vremi în care a noastră fericire
Schimba întreaga lume în leagăn de iubire
Şi vremea trecătoare în lanţ de sărutări!
Mergi, dragă, plutind vesel ca paserea uşoară
Ce-n faptul dimineţii din cuib la ceruri zboară,
Lovind a sa aripă de rouă şi de flori,
Căci sufletu-mi în taină şoptind inimii tale,
Va depărta de tine orice gânduri de jale,
Va alunga din ochii-ţi oricare negri nori.
Şi când va fi lumină, şi când în miez de noapte
Vei asculta cu lacrimi a îngerilor şoapte,
Zi, draga mea, atunce, precum oi zice eu:
„Nu e fiinţă-n lume ca mine de iubita!
Amorul mă-ncunună cu-o rază strălucită,
Veneţia m-aşteaptă zâmbind la visul meu!”
Despărţirea
