Vine Costea din război,
Şi cu el vin alţii doi.
Faţa arsă, trupul supt,
Straiul colbuit şi rupt.
Dar de multă voie bună
Sună codrii şi răsună.
Cel mai tânăr-nchiotea:
– „Alelei, puicuţa mea!
De m-aş mai vedea acasă,
Mire eu şi tu mireasă!”
Cel mai vârstnic dintre ei:
– „Dragi bujori, copiii mei!
Ştiu că-mi ies mereu în drum,
Doar mă văd acum-acum!”
Doi cântau, cel mal vuia;
Costea, el tăcea, tăcea.
– „Alelei, tu Costeo, frate,
Spune-ne, ce gând te bate?”
– „Măi fărtaţi, nu-mi aflu rost;
Vesel eu ca voi am fost.
Mă gândeam la maica, biata,
Eu în foc, sub cruce tata –
Şi deodată aşa din drum
M-a prins jalea nu ştiu cum!
Voie rea să nu vă facă:
Mi-a venit, dar o să-mi treacă!”
Cei doi cântă, codru sună,
Şi tustrei merg împreună.
Când ajung la moara nouă
Calea lor se face-n două.
Doi pe râu în jos s-au dus,
Costea, el, pe râu în sus.
Singur şi pustiu ce-i malul!
Şi-ndemna cu vorbe calul:
– „Zboară, murgule, cu mine!
Zboară, că să zbor îmi vine!
Tânăr eşti de patru ierni,
Câmp ai larg să mi te-aşterni!
Nu te-opri, fărtate drag,
Până la măicuţa-n prag!”
Şi cu murgul el vorbea,
Murgul treaz înţelegea.
Gândul fulgeră ca zborul,
Dar mai fulger zboară dorul,
Zboară calul rândunel –
Costea tot cu jalea-n el.
Când a fost pe la răstoace,
Ochiul stâng a prins să-i joace.
În sat Costea când intra,
Cucuvaia-n turn cânta.
Iar când a bătut la poartă,
Mă-sa în casă caldă-moartă!
Cât a plâns cu ochi merei
Aşteptând copilul ei!
Şi n-a fost nici mângâiată
De a-l vedea măcar o dată!
Şi prin noapte-n capul gol,
Costea-n mijloc de ocol.
Să-şi mai stingă-n vânt afară
Capul foc şi gândul pară.
El sub tunetul de tun
S-a bătut ca un nebun.
Parcă de-şi iuţea el paşii,
Mai curând piereau vrăjmaşii.
Şi-l mână un singur gând,
Să se-ntoarcă mai curând.
Şi la ce? Pustiu şi gheaţă!
Mă-sa îl mai ţinea-n viaţă.
Când era sub plumbi şi fum,
Numai ea! şi-acum, acum?
De-ar începe iarăşi toiul,
Ah, de-acum de-ar fi războiul!
Costea
